Filosofia de a fi singur

Lumina de vis-a-vis îmi invadează peretii înalți ai camerei reci. Sunt într-un coșmar cu tentă suprarealistă. Mă mișc pe strada pe unde am trecut de prea multe ori. E un drum spre o destinație ce devine total necunoscută. Mă holbez insistent la un stâlp cu un bec la capăt. Lumina artificială maschează norii și luna plină. Mă simt ca un vârcolac în pragul transformării. Nimic nu se întâmplă.

Frigul îmi mângâie pielea. Gândurile fac conexiuni ce mă trimit în timpul unui act sexual. Sunt prin într-un cadru point-of-view. E un horror third person survival game. In loc de falus victima primește cu bucurie o lamă de 12 inch. Sunt confuz, încerc să mă asez dar nimic nu are sens. Sunt prins într-un colaj dadaist din care doar mințind pot scăpa.
În jurul meu staticul dictează termenii desfășurării filmului. Sunt atât regizor cât și protagonist în propria comedia neagră laureată a zmeurii de aur.
Zorii nu apar ci explodează în nuanțele verii demult uitată sub piatra funerară unde toate visele mi-au fost îngropate. Visul e mai real decât starea de veghe. Realitatea nu e decât o ramură ce așteaptă ca frunzele să-i cadă.
În interiorul meu splina devine o stație spațială capabilă să distrugă planete. Se luptă cu cavalerii banalei răceli comune. Acești microbi în armura lor albă strălucitoare deja mi-au distrus mirosul. Simțurile încep să se tocească. În ochi îmi pun trei picături, trei ori doi ochi este egal cu șase picături dintr-un acid psiho-activ.
Banalitatea boilii mă ingrozește. In fața mea la 30 de centimentri am un monitor steril, alb, pixelat. Frica la superlativ a oricărui suflet ce încearcă să se afirme. Scriu pentru că asta simt, precum beau apă, mă cac sau mă fut.
In visul acesta sunt un super star. Sunt incojurat de trei cimpanzei care mă caută de paduchi. Am trei gorile gata să atace pe oricine se aproprie prea mult. Trei babuini care îmi caută ceva de facut. Se agita pentru că ei știu ca nu există, sunt doar un produs a minții mele dezlanțuite sub efectul nociv a unor pastile luate în cantități industriale.
Nimeni nu va întelege nimic din starea mea de acum și aici. Degetele apasă făra ghidajul minții butoanele iluminate de pe tastatura murdară de cafea. E atașată unui ecran care e mai departe decât pot să îmi dau seama. Privirea mi-o ia razna. Ignor normele gramaticale, suspin, imi trag secrețiile nazale inapoi și realizez că aberez în loc să dorm.
Somnul îmi provocă isterie și greață. Stări fundamentale regăsite în timpul menstruației. Toate informațiile îmi sugrumă simțul realității.
Sunt pierdut între rândurile unui procesor de cuvinte. Înghet și Ard în același timp. Îmi aduc aminte că pot să îmi imaginez orice.
Vizualizez un 9 mm în mâna stângă. Îl duc la capul “marelui membru a academiei române” ce mi-a scris ca scriu adolescentin, apăs trăgaciul și simt cum particule de sânge, piele, os și creieri îmi sar pe față în slow mo.
Sunt fericit și mă trezesc. În același pat, în aceeași casă, în același corp, în aceeași viată, în același eu pe care de cele mai multe ori vreau să îl părăsesc.

experiment experiment final

1 comentariu Lasă un comentariu

  1. da-mi mana in intuneric! si hai la drum! vom merge prin intuneric cu lama aceea din piept si ne vom chinui sa nu o izbim de pereti. trebuie sa ajungem dincolo, in lumea celor vii, celor ne asteapta si ei in fata monitoarelor reci. sa lasam suferinta sa se uneasca,si sa o alungam in muntii pustii, acolo unde mie imi e frica de moarte. sa lase in urma numai intelepciune

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: