traiectorie de mătase…

Te-am pus pe gânduri și ușor te-ai furișat pe lângă ele. Din frica celor ce i-ai putea pierde și din ideile la care alții vor putea ajunge, ai fugit. O muză intangibilă mereu ai fost, sintenteza idealului meu feminin, a ceea ce niciodata nu ar putea fi, dar totuși îi este dat să existe. Și îi este totuși dat să marcheze pas cu pas, sfârșitul ce de mult mă așteaptă.

 

Holismul e o tâmpenie perdantă și niciodată să nu ignori părțile unui întreg, căci ele pot releva mai mult decât întreaga ta ființă pura ar putea distinge. Și ce dacă e unilateral? Eu tot sunt încălzit de flăcările ce ard acum în mâinile tale din stele ce mă împing să fiu ascuns sub aripile din primordialul universal făurite.

 

Și tu esti Luna iar eu o cometă rătăcitoare. Și mă apropii și tot mă apropii și mă tragi cu imensa ta forța gravitațională tot mai aproape, dar niciodată nu voi ajunge acolo să fiu cu tine. Nici vocea nu mi-e dat să aud, nici miresmele, de ele să mă bucur. Și buzele tale ce din când în când aruncă cu fum și miere nu le voi putea gusta. Nici părul între degete să-ți simt, nici suflarea să îmi încălzească gâtul.

 

Poate e karma mea sau ceea ce divinul a vrut să îmi fie piatră de mormânt și târându-mă în toate cele patru membre să încerc să ajung la tine. Vântul să mă poarte până în părul tău și acolo fluture de piatră ca testament a ceea ce simt să rămân. Și din visul asta de primăvară în delir nu vreau să mă pot trezi, în coșmar tu să îmi fii lumina și speranța ca visul din nou se va ivi și în brațele tale voi fi purtat inconștient. Pietrificat, mortificat, zdrobit, devastat, pârjolit și pustiit ca un pământ făra stăpân să pier. Dar nu înainte ca prin ultima suflare, unui condamnat, pe drumul supliciului spre eșafod în defilare, un singur prim și ultim sărut să îți fur.

 

Și sufletul îmi va fi eliberat de blestemata roata a încarnării și în punctul climax al transcendenței vom deveni unul și acela, pierduți în eternitatea rece pe căile abisale retrăind trecutul pe care niciodată nu l-am fi putut trăi împreună.

experiment

1 comentariu Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: