Jurnal i

Uite că atunci când nu poți dormi vrei să scrii și atunci când vrei să scrii nu poți pentru că în tine doarme ceea ce te determină să scoți cuvintele, propozițiile, frazele în ordine coerentă și într-o lungime decentă. Mă uit la cei 4 pereți ce mă înconjoară. Sunt intr-o cutie de 15 m pătrați. Noroc de geamuri care îmi oferă o perspectivă spațială mai largă.

Procrastinez. Aș vrea să fiu mai util să nu mai procrastinez. Util pentru mine însumi nu pentru altcineva. Scriu pentru mine chiar dacă nu voi mai citi de acum înainte această bucată de aberație la ore târzii. Aș vrea să pot scrie mai des. Aș vrea să zbor. Aș vrea să fac multe. Dar din nou procrastinez. Nu e sănătos. Îmi admir kilogramele în plus în oglindă. S-au depus într-un patern perfect pe burtă. Mai am puțin și pot sugera că sunt gravid. Acum pot fi confundat mai bine cu un cocalar. E mult mai ușor. Să te integrezi, să faci parte din turmă, niciodată în haita de lupi de la colțul străzii.

Aș fi vrut să fiu mult mai artistic si să vând imagini metaforice. Mi-ar plăcea să fiu vânzător de metafore. Aș găsi și construi metafore pentru toate cele de trebuință pentru cei ce ar cauta metafore. Metaforele se găsesc și în copaci de asta aș fi un bun vânzător cu un ochi în țara orbilor. Aș vrea să încetez să scriu doar la ore târzii ci și dis de dimineață când mă trezesc.

Dar am acea greață de dimineață de a face orice de natură constructivă și din nou procrastinez. Youtube, Friends, House of Cards, Torchlight, Knights of the Old Republic, World of Tanks, Facebook si ciclul se repetă. Ocazional unele se epuizează, aceste resurse blestemate a procrastinării dar apar altele. Ar trebui totuși să scap de greața de dimineață.

Mă uit pe geam e noapte, tot ce văd e un stâlp de stradă aprins. Și acum să vând și metafora: Între 4 pereți simt cum mă sufoc și tot aerul care iese pe căile mele respiratorii vopsesc pereții în colorate amintiri pe care le vizualizez la foc automat cu ochii semi deschiși. Cum se termină de revărsat ultima gură de aer, sunt purtat prin fiecare detaliu a ce am facut și în același timp ca în oglindă primesc și rezolvările la toate problemele ce nu mai pot fi rezolvate. E tortură pură. Aici ar trebui întelepciunea să intervină și să memoreze trecutul ca viitorul să fie curat, dar prezentul e steril, e un vid. Prezentul e un vid in care nimic nu se întâmplă în care nimic deocamdată nu are loc și nici nu va avea în prezentul apropriat cu directie spre viitorul apropriat.

Deja mă repet, cred că e timpul să mă opresc… chiar dăcă aș mai abera de n ori pe atât… dar ceva îmi spune ca e de ajuns.

 

A fi continuat… (când, nu știu, cândva, în viitor…)

Eseu experiment experiment final Uncategorized

1 comentariu Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: