„Pentru ea ce încă nu s-a ivit…”

Încerc să mă retrag din propria-mi văgăună dărâmată, să îmi extind aripile spre universul în continuă schimbare, să alerg după super nove și după alte corpuri celestiale, să te întâlnesc pe tine sub soare.

Cu zâmbetul tău primordial să îmi încălzești tâmplele înduplecate la perpetua gândire post existențială, să îmi strivești corola desacralizată de mistere luciferiene și să mă forțezi să mă deschid precum o biblie.

Accept orice critică din partea ta, obiectez și îți adulmec părul, mă bronzez în privirea ta albastră, încep să mă dezintegrez urlând în chinurile facerii și îți părasesc spațiul vital supraviețurii în hohote de râs.

Te vreau acum, ca atunci și ca acolo, aici unde cerul se scurge în mare, unde peștii zboară și șerpii ne înconjoară, unde lipsa mea de imaginație ne doare și focurile iadului înghețat ne înghit.

Tu ești o iluzie ce-mi dă târcoale, o manifestare fantasmagorică a unui bețiv în ale melancoliei, o idee pierdută în cotidian, un motiv să nu mă atârn, să nu încetez, să continui să exist.

 

experiment poezie Poezie Experimentala Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: