Inevitabilitatea cenzurii transcendentale

Când orice în afară de carne, muschi și oase,
Este absorbit de natura flămândă pentru răzbunare,
Nimicul este tot ceea ce rămâne,
Amestecat în oazele de sânge dulce.

El curge și ajunge într-un punct teminal,
În care umanitatea își caută invenția numită suflet,
Și cum niciodată nu a existat, ea apare,
În imaginarul minților hrănite de crendință.

Slăbiciunea universală pentru aproape,
Un alt mijloc de a slăbi codul,
Ce stă ca unic artificiu al arhitecturii,
Marelui dement anonim devenit creator.

În toate cele 6 dimensiuni celeste,
Cu toții v-ați îngropat,
Scăparea devenind inevitabil imposibil,
Exterminarea întregii specii un păcat.

În fața cenzorului abisal,
Cu toții vom sfărși,
Acesta hrănindu-se din plin,
Cu cele 45 de suflete păstrate vii.

poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: