cursul naturii statice…

Privirea ta aruncată direct în suflet,

Mușcă, zgârâie și urlă,

Din interior spre exterior purcede,

Mă macină și mă doboară.

 

Secunde petrecute în infernul gol,

Nici un tartor, nimic să mă distreze,

Doar imagini ce se zbat să i-a viață,

Realități să contureze, să mă domine.

 

Singurătatea devine o amantă evazivă,

Clipele cu ea, orgasme multiple,

Dureri interminabile și picături de sânge,

Încep să mă suprime.

 

Orele târzii și timpul se dilată,

Percep un fior în creier,

Îl accept ca pe o necesitate,

Chiar dacă în cele din urmă,

În felul lui, accidental,

Se sinucide și mă omoară.

 

Dincolo e doar căldură și apă,

Așteptare, dulce așteptare,

Pentru a ocupa altă formă,

Din care o altă ființă inocentă dar coruptă,

Să se nască, să renască…

 

poezie poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: