ipoteze de final…
Vara e moartă, tot ce rămâne viu din acest anotimp al amorului temporar sunt doar amintiri, amintiri ce mă trimit în multe locuri și deasemeni mă lasa rece ținându-mă pe loc. Căldura excesivă, soarele puternic și duhoarea orașului sunt doar cicatrici în imaginarul comun. Scenele indecente jucate de persoanjele vulgare cotidiene au apus și o dată cu ele, puritatea e în luptă crâncenă cu adevărul grotesc.
Toamna asta nu a adus nimic bun. Doar alte averse de stări melancolice aromate bolnăvicios cu dilemele trecutului destul de îndepărtat pentru ai m-ai face față. Sentimentele apuse devin greu ilizibile în foile ce atărnă greu în sufletul celui trecut prin ele. Încercarea de amnezie totală pentru cațiva ani scurși e o provocare pe atât de mare pe cât acea pe care prezentul te determină forțat să înfrunți.
Și ploile și frigul și ceața caracteristice sfărșitului de toamnă sunt solii de pace ce oportun apar după un război lung și sângeros în care pierderile au fost prea mari pentru a justifica întregul incident. Lupta fără sens și fară o cauză nobilă, a reușit un singur lucru, să transforme tânarul inocent într-un adevărat veteran ce în jocurile îndoielnice ce vor urma va ieși învingător.
Fumul se ridică, vioara scurteză întepat arpegii vesele, înghetul trezește noi pasiuni și viitorul devine incert dar luminos. Lumină această puternică e acolo pur și simplu dintr-o coincidență, ironie pură la modul de a privi, mersul simplu al lucrurilor. Albastrul s-a întors și prin petele ce contondent le lasă pe noua ființă, trezește noi sentimente, noi atitudini, noi pentru că fusese demult uitate.
„ex nihilo”
The Brutal Truth 