testament inițial…

Lumina sparge sunetul în 45 de entități,

Mici și ascutițe, ele atacă,

Îmi penetrează speranța de nu fi singur,

Mă îngroapă, secat de adevar.

 

Stau și îmi privesc cu un zâmbet larg,

Bucățile de piele desprinse brutal de realitate,

Rămân suspendat în golul absolut,

Mă zbat să încetez.

 

Retinele îmi sunt pline de țarâna primelor amintiri,

Dinții devin artefacte pentru cei ce vor veni,

Oasele, ultima închisoare a spiritului ce liber era,

Și îmbrățișarea ta mă trimite departe.

 

Tu ai putea să îmi fii ultima salvare,

Să mă trezești și la viața să revin,

Dar mă lași în putrefacția, ce în frunte mi-e scrisă,

Singur în pământul înghețat,

În eterna flacără dulce,

Suflet brutal dezintegrat,

De renegarea ta zglobie,

În care zâmbind adorm.

poezie poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: