fugă cerebrală

Nu pot zambi,
Durerea e singura mea plăcere,
Râsul lacrimi îmi provoacă,
Și buzele în ciment încleștate revin.

Nu pot râde,
Nimic nu mă mai poate scoate,
Din starea ce în subconștient predomină,
Aștept un glonț, să  pot zbura.

Nu mai pot cade,
Am ajuns la proverbialul fund,
Și nu mai pot urca,
Dar simt cum oasele strivite urlă.

Nu mai pot trai,
Simt tot ce mă înconjoară,
Și alerg și fug să pot respira,
De tine mă ascund.

Nu mai rezist,
Fară o taietură ce sângerează,
Fară o fractură ce în cumplit mă aruncă,
Și continui să mă lovesc.

Continui să zbier,
In expresiviate mă pierd,
Și nu mă mai găsesc,
Langă tine, eu sigur nu mai sunt,
Și eu acum și pentru totdeauna,
Pierdut în angoasele stupide,
…rămân.

poezie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: